Astra Film Festival, ediţia a X-a: 10 juraţi, 10 premii

2 11 2009

Ediţia jubiliară a festivalului internaţional de film documentar Astra Film Festival şi-a anunţat câştigătorii, sâmbătă, în Sala Thalia din Sibiu. Valoarea totală a premiilor acordate de organizatori, alături de parteneri şi sponsori, se ridică la 25.000 de euro. Ceremonia de premiere a fost un spectacol fastuos, cu numeroase ecrane de proiecţii, jocuri de lumini şi momente artistice susţinute de trupa spaniolă de street flamenco Malasangre 5 şi de formaţia de muzică populară Iza din Maramureş.

Cristi Puiu şi Ramona Mitrică

Cristi Puiu şi Ramona Mitrică

Marele Premiu Astra Film Festival 2009, oferit de Fundaţia Raţiu (Marea Britanie), a revenit filmului “Copiii lui Gandhi” / “Gandhi’s Children” (Australia, 2008) de David MacDougall. Juriul internaţional şi-a motivat astfel decizia: “Dincolo de indiscutabila valoare etnografică şi de înaltul umanism al discursului antropologic conţinut, «Copiii lui Gandhi» are marele merit de a ne reaminti că, înainte de toate, filmul este mirarea din privirea autorului, întoarsă duios către lume, şi documentul imperfect al unui act de investigare a realităţii”.

Irina MargaretaNistor, Michael Yorke şi Klara Trencsenyi

Irina Margareta Nistor, Michael Yorke şi Klara Trencsenyi

Premiul pentru Cel mai bun film studenţesc, oferit de Centrul Naţional al Cinematografiei şi Sony, a fost obţinut de documentarul “Ceasul care nu va veni… “/ “Until the Time Comes…” (Ungaria, 2008) de Zoltan Csubrilo. Juriul şi-a motivat decizia observând că această producţie “reuşeşte un lucru extrem de rar întâlnit în filmele care se fac astăzi despre Europa de Est: prezentarea unei lumi care dispare, fără umbră de nostalgie sau compătimire. Este un film curajos, care găseşte semnificaţii metafizice în cele mai banale gesturi cotidiene, un film cu o reală viziune cinematografică”. Inclus în cadrul aceleiaşi competiţii studenţeşti, “Familia 068” / “Family 068” (Spania, 2008) de Toni Edo Diaz şi Ruben Margallo Acebron şi-a adjudecat Premiul Special al Juriului, oferit de TVR.

Cel mai bun film românesc a fost desemnat “Drumul păsărilor” / “Birds’ Way” (2009) de Klara Trencsenyi; premiul a fost oferit de Fundaţia Sörös România. Juriul l-a prezentat drept “un exemplu clasic de «antropologie de urgenţă», un film despre tradiţiile pe cale de dispariţie ale lipovenilor din Delta Dunării. Relaţia regizoarei cu personajele pune în lumină respectul şi încrederea reciproce la care s-a ajuns graţie investiţiei afective şi implicării în viaţa celor filmaţi. Materialul este tratat cu delicateţea provenită din utilizarea mesteşugită a tehnicilor vizuale pentru a reflecta spaţiul, timpul şi memoria colectivă, totul încheindu-se cu un mesaj pentru viitor sensibil şi încărcat de speranţă. Filmat cu mult respect de-a lungul a trei ani, «Drumul păsărilor» pătrunde cotidianul unei minorităţi muribunde din România de astăzi”. Premiul pentru Cea mai bună cercetare într-un film românesc, oferit de revista “Formula AS”, a ajuns la “Copiii uraniului” / “Children of Uranium” (2009) de Adina Popescu şi Iulian Ghervas.

Michael Stewart, Dana Doia, Carmen Stejeroiu şi Zoltan Csubrilo

Michael Stewart, Dana Doia, Carmen Stejeroiu şi Zoltan Csubrilo

Premiul pentru Cel mai bun film european, oferit de Duna TV (Ungaria), a revenit documentarului “Singing” / “Cântând” (Italia, 2007) de Rosella Schillaci. Juriul a apreciat “rafinamentul şi umorul cu care filmul explorează tradiţiile puţin cunoscutei comunităţi albaneze din Sicilia, combinând o solidă cercetare etnografică cu eleganţa cinematografică, evitând în acelaşi timp cu abilitate capcanele exoticismului. Un film despre ce înseamnă a trăi în modernitate păstrând vii obiceiurile trecutului îndepărtat”. Din aceeaşi secţiune competiţională, Cel mai bun film pe o temă est-europeană a fost desemnat “Fără vărsare de sânge” / “Against Blood Justice” (Franţa, 2008) de Nathalie Rossetti şi Turi Finocchiaro; acest premiu a fost oferit de Primăria Deventer şi Filmhuis de Keizer (Olanda). La rândul său, “Alioşa” / “Alyosha” (Estonia, 2008) de Meelis Muhu a primit Premiul Sibiu-Hermannstadt, oferit de Consiliul Municipal Sibiu.

Malasangre 5

Malasangre 5

Cel mai bun film internaţional a fost desemnat “Iarbă, dulce iarbă” / “Sweetgrass” (SUA, 2009) de Lucien Castaing-Taylor şi Ilisa Barbash (curator la Departamentul de Antropologie Vizuală al Muzeului Peabody – Universitatea Harvard); premiul a fost oferit de HBO România. Membrii juriului au apreciat “Iarbă, dulce iarbă” drept “un film antropologic făcut din suflet, autorii înţelegând că durata secvenţelor este în legătură intimă cu temporalitatea transhumanţei”. Inclus în aceeaşi competiţie internaţională, “O moarte notabilă” / “Glorious Exit” (Elveţia, 2008) de Kevin Merz, a obţinut Premiul Special al Juriului pentru cea mai bună naraţiune cinematografică, oferit de Astra Film Sibiu.

La Astra Film Festival 2009, cei zece membri ai celor două jurii internaţionale au fost: Dan Alexe, Sorin Botoşeneanu, Corinne Cauvin-Verner, Thierry Garrel şi Michael Yorke – secţiunile Europa şi România; Antonio Delgado Liz, Leonard Retel Helmrich, Cristi Puiu, Michael Stewart şi Cristian Tabără – secţiunile Internaţional şi Student.

Foto: Astra Film





“Turcia”, la Astra Film Festival

27 10 2009

În România, copiii învaţă la şcoală despre bătăliile purtate – şi câştigate – de români împotriva turcilor. Copiii turci au alte manuale de istorie şi, foarte probabil, ştiu puţine lucruri despre România, daca nu chiar nimic. Astra Film Festival le propune spectatorilor români să uite tot ce au crezut că ştiu despre Turcia, despre oamenii şi cultura ei. Programul Festivalului prezintă, astăzi, o selecţie atractivă de cinci documentare, fiecare abordând în stil propriu realităţile unei ţări foarte apropiate de istoria şi geografia României:
  • Alethea” (2007), de Petra Holzer şi Ethem Özgüven
  • Loc de pierzanie” / “Bastion of Sin” (Germania, 2008), de Thomas Lauterbach
  • Povestiri din Ada Kaleh” / “Adakale Stories” (2008), de Ismet Arasan
  • Surorile lui Lilith” / “Sisters of Lilith” (2008), de Emel Celebi
  • Ţărmul” / “The Shore” (2008), de Rüya Arzu Köksal
Alethea

Alethea

Programul special “Turcia, vecinul necunoscut” nu se limitează la filmul documentar, aducând în faţa publicului un grup alcătuit din cinci reputaţi muzicieni turci, care vor cânta începând cu ora 19:00, la Casa de Cultură. “Gönülden Gönüle” (“De la inimă la inimă“, în traducere literală) face parte dintr-o formaţie mai numeroasă, al cărei repertoriu se concentrează pe muzica turcească autentică – fie populară, fie aşa-numita muzică otomană de curte. Cei cinci oaspeţi ai Astra Film Festival au susţinut concerte în ţara lor şi în străinătate şi au acompaniat deseori grupuri de dansuri populare.




Carmen face cunoştinţă cu Borat

25 10 2009

Filmul de deschidere a Festivalului Astra Film Sibiu, programat mâine, în sala mare a Casei de Cultură, de la ora 19:30, este unul dintre cele mai atractive ale programului “Made in Romania“: “Carmen face cunoştinţă cu Borat” / “Carmen Meets Borat” (Olanda, 2008), de Mercedes Stalenhoef.

Carmen meets Borat!
Carmen meets Borat!

Carmen Meets Borat” este un film despre o fată din Glod, satul românesc în care a fost filmată o parte din celebrul “Borat!”. Eroina, Carmen Ionela Ciorobea, fusese aleasă de cineasta olandeză Mercedes Stalenhoef drept subiect al documentarului său cu un an înainte ca Sacha Baron Cohen să sosească şi să filmeze, pretinzând că se află în Kazahstan. În satul sărac unde fetele se mărită la 14 sau 15 ani, Carmen e considerată bătrână, la cei numai 17 ani pe care îi are. Familia sa e mai înstărită decât altele, are un mic magazin, iar băiatul care îi face curte se dovedeşte interesat mai mult de avere. Carmen se uită la telenovele, ştie ceva spaniolă şi visează să ajungă în Spania. Autoarea documentarului intenţiona să urmărească doi-trei ani destinul fetei. Însă acest fir narativ a devenit secundar în momentul în care, după un an, tatăl şi bunicul lui Carmen devin personaje în “Borat!”. Tot satul ia foc la vizionarea filmului, apar avocaţii străini şi posibilitatea ca familia să intre în posesia unei sume fabuloase, din daune…

Filmul lui Mercedes Stalenhoef a fost selecţionat de numeroase festivaluri de film importante ale lumii. Luni seară, îi revine onoarea de a deschide cel mai mare şi cel mai longeviv festival de film documentar din România.

Programul “Made in Romania” include documentare ale căror autori şi subiecte îşi au originea în această ţară, dar şi producţii realizate de cineaşti străini în şi despre România (cazul filmului de deschidere). Astfel, documentarele din acest program dezvăluie spectatorilor diverse perspective şi viziuni, din interior şi din exterior, asupra realităţilor româneşti recente.





Întâlniri cu Cristi Puiu şi Corneliu Porumboiu, la Astra Film Festival 2009

23 10 2009

Ediţia a X-a a festivalului internaţional de film documentar Astra Film Festival marchează, în capitala europeană a culturii, 20 de ani de documentar românesc. Pentru aceasta, organizatorii au pregătit o suită de programe speciale, prin care îşi propun să promoveze cele mai noi realizări în domeniu, dar şi să asigure un viitor pentru producţiile autohtone. Selecţia celor aproximativ 100 de filme care vor intra, anul acesta, în competiţia Astra Film Fest pune în evidenţă filme făcute de români în România, de străini în România, dar şi de români în străinătate, toate într-o ofertă culturală complexă şi diversificată. „Sunt 20 de ani de documentar românesc la Sibiu. Astăzi, de peste tot din lume avem invitaţi, atât ca public, cât şi oameni care-şi prezintă realizările. Pentru noi este o sărbătoare a documentarului românesc, dacă ne gândim că s-au înscris 1.000 de filme, ne gândim că sunt 80 de premiere la acest festival în care, ca de obicei, avem o mulţime de programe speciale”, a declarat, ieri, într-o conferinţă de presă, Dumitru Budrala, directorul festivalului.

Cristi Puiu

Cristi Puiu

Evenimentul care va începe în curând la Sibiu stă sub semnul sărbătorii. Puternic ancorat în actualitatea documentarului românesc, Astra Film Fest îi va prezenta în faţa publicului sibian pe Cristi Puiu şi Corneliu Porumboiu, în cadrul programului „Regizori ai noului val îşi prezintă documentarele lor preferate”. Iar în celelalte zile, „meniul” festivalului se concentrează tot pe tânăra generaţie. Sub auspiciile unei strategii de atragere a copiilor către documentar, organizatorii festivalului au anunţat desfăşurarea programului special „Dimineţile lumii”, ocazie cu care elevii din ciclul primar vor putea urmări pelicule turnate pentru a le educa apetitul pentru filmul de cinema. „Vom proiecta 10 filme realizate în toată lumea despre copii, pentru copiii din Sibiu. Acest program se arată deja un succes, fiindcă peste 4.000 de copii s-au înscris deja şi au cumpărat deja bilete”, a apreciat Dumitru Budrala. Doi dintre realizatorii filmelor au confirmat deja că vor veni la festival, pentru a sta la dispoziţia micilor spectatori, care provin din 10 şcoli din judeţul Sibiu. Tot pentru această categorie deosebită de public, Astra Film Fest 2009 include un concurs cu premii constând în cărţi oferite de editura Cartier. De asemenea, această ediţie a festivalului este precedată de un workshop de iniţiere în producţia de documentar, pentru doctoranzi în ştiinţe sociale şi jurnalistică din România, Ungaria, Austria şi Grecia, susţinut de regizorul britanic Michael Yorke. Csilla Kató, responsabilă de selecţie pentru Astra Film Fest 2009, a punctat ca un aspect pozitiv prezenţa în festival a multor pelicule realizate de studenţi. “Am avut surpriza foarte plăcută să avem foarte, foarte multe filme studenţeşti înscrise în concurs şi foarte bune. Aici concurează şi filmele, dar şi instituţiile unde au fost realizate, facultăţile de film din Polonia, din Norvegia, din Anglia, din America. Majoritatea studentilor vin sa prezinte filmul lor, s-a dus vestea ca aici e un festival bun pentru ei”, a explicat Csilla Kató. Participanţii la Festivalul Astra Film 2009 vor fi întâmpinaţi în foaierul Casei de Cultură cu o expoziţie semnată de doi fotografi români emblematici pentru anii 1930, Iosif Berman şi Emil Fisher, care va însoţi caravana Astra Film până la ediţia următoare. Documentare realizate de televiziuni locale din România şi premiate de Fundaţia Soros vor rula şi ele la ediţia jubiliară a Astra Film Fest, în vreme ce producţiile dedicate Turciei şi muzica acestei ţări îşi vor găsi un alt loc special în agenda evenimentului.

Corneliu Porumboiu

Corneliu Porumboiu

În conferinţa de presa de ieri, directorul festivalului a recunoscut că efectele crizei economice şi-au pus amprenta şi asupra acestui domeniu, însă a dat exemplul de reuşită al Astra Film Fest. „Lumea nu se înghesuie să sprijine filmul documentar, antropologia vizuală sau evenimentele culturale în general. Probabil că mulţi ani de aici înainte vom avea probleme financiare, sigur, şi anul acesta sunt destul de mari probleme financiare, fiind un an de criză, dar am reuşit, pregătindu-ne din timp, să rezolvăm o mare parte, plecând de la ideea şi de la premisa că un festival de calitate trebuie să fie organizat cu resurse mai modeste, cu o echipă pasionată şi mulţi voluntari”, a motivat Dumitru Budrala. Un sprijin important pentru organizarea festivalului, de 35.000 euro, a venit din partea Media Desk România. „Am aplicat la fonduri europene, anul trecut, ca să obţinem finanţare pentru festival, şi am obţinut finanţare. Dosarul nostru de festival a intrat în competiţie cu mii de dosare de festivaluri din Europa, pe una dintre cele mai grele linii de finanţare. Doar două festivaluri din România au fost finanţate: TIFF-ul şi Astra Film”, a detaliat Csilla Kató.

Foto: Mediafax





“Before You Go”, curs de iniţiere în producţia de documentar

21 10 2009

Astra Film Sibiu şi University College London organizează, la Sibiu, în perioada 20-24 octombrie 2009, cursul de iniţiere în producţia de documentar „Before you go”, la care participă studenţi doctoranzi în ştiinţe sociale şi jurnalistică din România, Ungaria, Austria şi Grecia. Trainerul atelierului este regizorul britanic Michael Yorke, acesta fiind convins că în Sibiu „domneşte spiritul documentarului”. Organizatorii pun la dispoziţia participanţilor cinci camere profesionale HVR-V1E şi pachetul de editare Final Cut Pro, asigurându-le astfel condiţii optime de lucru.

Am ţinut foarte mult ca acest curs să aibă continuitate şi să se desfăşoare aici, în Sibiu, la Astra Film, şi să fie legat chiar de festival, din mai multe motive. În primul rând, pentru a atrage cât mai mulţi participanţi români, iar prin aceasta, să sprijinim producţia de documentar românesc. În al doilea rând, aceşti studenţi vor participa şi la festival, ca şi a doua parte a cursului, vizionând peste 100 de documentare din toată lumea, cu abordări diferite.”, a declarat Dumitru Budrala, director Astra Film.

Before_you_go“Before you go” îi introduce pe participanţi în toate aspectele elementare ale producţiei unui documentar şi se va finaliza cu editarea colectivă a unui scurt documentar despre piaţa agroalimentară Cibin. Atelierul, desfăşurat în săptămâna premergătoare festivalului Astra Film, implică aproximativ 8 ore de lucru pe zi, în cadrul sau folosindu-se documentare devenite celebre, drept studii de caz. Totodată, fiecare participant va trebui să realizeze un film documentar despre subiectul pe care îl abordează în teza de doctorat.

„Before you go” este un loc al întâlnirii dintre regizori, profesori şi viitori cineaşti, un loc generator de idei şi dispute privind tehnologia şi tehnicile de interviu folosite într-un film documentar, privind distribuţia, difuzarea şi festivalurile de profil. Problemele etice ridicate de filmele documentare şi responsabilitatea faţă de subiecţi constituie şi ele teme de reflecţie în cadrul atelierului.

Evenimentul face parte din programele speciale ale Astra Film Festival 2009.





Program special pentru copii

10 10 2009


ASTRA Film Festival Sibiu 2009 va oferi câtorva mii de elevi sibieni posibilitatea de a participa la o primă ediţie a unui minifestival dedicat lor. Sub titlul “Dimineţile lumii“, programul special din cadrul Festivalului de Film documentar ASTRA Film din Sibiu include o serie de filme documentare, dublate în limba română. Tema acestor documentare, premiate la festivalurile internaţionale, este comună – viaţa cotidiană a micilor elevi din mai multe părţi ale lumii. Minifestivalul, organizat în colaborare cu Inspectoratul Şcolar şi şcolile din Sibiu şi din judeţul Sibiu, va avea şi un concurs de desene.

Dimineţile lumii” este o provocare, deoarece Festivalul Astra Film se va confrunta, pentru prima dată, cu cel mai intransigent public pe care l-a avut vreodată. copilObiectivul programului este de a oferi o activitate extraşcolară educaţională menită să deschidă celor mici orizonturile despre copilăria celor de vârsta lor. Programul are şi rolul de a dezvolta interesul copiilor pentru filmul documentar care li se adresează direct.

Proiecţiile filmelor selectate sunt programate în primele 4 zile de festival, în perioada 26-29 octombrie 2009, la Casa de Cultură din Sibiu, între orele 08:30 şi 10:00.

Documentare internaţionale pentru copii, dublate în limba română, în premieră naţională pentru un festival de film

Selecţia de documentare cuprinde filme pentru copii premiate la festivaluri internaţionale sau producţii de televiziune renumite: filme din Finlanda, India, Mexic, S.U.A., Cambodgia, Maroc, Japonia şi Senegal, care urmăresc viaţa cotidiană a micilor elevi sau surprind momente importante ale copilăriei. Toate filmele sunt dublate în limba română, special pentru acest program. Prin urmare, elevii cu vârste cuprinse între 6 şi 11 ani vor putea viziona filmele în condiţii optime.

Concurs de desene

În plus, elevii şcolilor primare din Sibiu sunt invitaţi să participe la un concurs de desene pe tema filmelor vizionate. Concursul se va desfăşura cu ajutorul învăţătorilor şi învăţătoarelor, cărora le recomandăm să îşi încurajeze elevii să deseneze impresiile lor despre filme, la orele de desen. Câştigatorii concursului vor fi premiaţi chiar la Gala Premiilor Astra Film Festival.

Astra Film, de mai bine de 10 ani, are proiecte de iniţiere în arta filmului documentar. La ediţia jubiliară, în afară de o săptămână de curs introductiv pentru doctoranzii în ştiinţe sociale din Austria, Ungaria, Grecia, (organizat în colaborare cu University College din Londra şi Oxford Academy of Documentary Film), ne-am gândit la un program de proiecţii speciale pentru elevii claselor primare. În program sunt selecţionate unele din cele mai interesante 10 filme despre viaţa copiilor din 10 ţări, din toată lumea. Pe lângă valoarea informativă a filmelor, acest proiect urmăreşte să îndemne copiii să vizioneze filme documentare în sistem de cinematograf. Cu ajutorul învăţătorilor, se va urmări ca elevii să cunoască şi să înţeleaga regulile de bună conduită în sala de cinema. Ei vor avea şansa să vadă filmele în cadrul specific unui festival, să se întâlnească cu autorii filmelor şi să stea de vorbă cu aceştia”, a declarat Dumitru Budrala, directorul Astra Film Festival.





Sărbătoarea cinefililor: Astra Film Festival 2009

7 10 2009

117 filme vor putea fi vizionate, anul acesta, la Festivalul Internaţional de Film Documentar Astra, ce se va desfăşura la Sibiu. Ediţia jubiliară a Astra Film Festival 2009 va avea loc în perioada 26 octombrie – 1 noiembrie şi va pune în competiţie veterani ai filmului documentar, printre care David MacDougall (Australia), dar şi regizori aflaţi la început de drum, producători TV, antropologi şi sociologi din toată lumea. Cele două jurii internaţionale reunesc zece personalităţi ale lumii documentarului şi cinematografiei din Europa şi România.

La secţiunea România, filmele lui Alexandru Solomon, Thomas Ciulei, Alexandra Gulea, Tudor Giurgiu intră în concurs cu documentarele lui Marian Crişan (câstigatorul Palm D’ or, Cannes Film Festival 2008, pentru cel mai bun scurtmetraj) şi cu cele de debut ale Adinei Popescu, Vlad Naumescu, Klara Trencsényi şi alţii.
Se anunţă o competiţie foarte strânsă la categoria filmelor studenţeşti, între Academiile de film din Europa: HFF Konrad Wolf (Germania), University of Tromsø (Norvegia), Visual Cultural Studies (Norvegia), The Polish National Film (Polonia), Television and Theatre School, University Of Silesia, Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică Bucureşti, University of Leiden – Cultural Anthropology; Development Sociology (Olanda), Harvard University / Harvard Media Anthropology Lab, School film – Royal Holloway University of London (Marea Britanie), Geneva University (Italia), Granada Manchester, Oxford Academy of Documentary Film (Marea Britanie), University College London (Marea Britanie) etc.

Dumitru Budrala

Dumitru Budrala

Astra Film Festival Sibiu 2009 organizează programul special “20 de ani de film documentar românesc“, ocazie cu care se va lansa primul volum dedicat istoriei postdecembriste a filmului documentar românesc. “Filmul documentar reflectă realitatea românească într-un mod cu totul diferit faţă de ceea ce vedem la televiziuni. Au mai mult timp să intre în detalii, să contureze un fenomen, o problemă socială, devenind documentele, mărturiile unei perioade ale istoriei recente. Pe de altă parte, filmele documentare ca produs cultural au o altă circulaţie, trec graniţele ţării, spun poveştile, realităţile din cotidianul unei ţări într-un mod foarte direct. Neglijarea sprijinului acestui gen de film în ultimii 20 de ani este o reală pierdere nu numai pentru documentariştii din România, dar şi pentru cei care vor să cunoască istoria recentă a României, când s-au produs schimbări dramatice, în această perioadă”, spune Dumitru Budrala, directorul festivalului.

Festivalul internaţional de film documentar de la Sibiu, Astra Film 2009, este organizat de Studioul Astra Film – Departament de antropologie vizuală al C.N.M. Astra din Sibiu şi de Fundaţia Astra Film, cu sprijinul: Centrului Naţional al Cinematografiei, Programului Media al Uniunii Europene, Consiliului Judeţean Sibiu, Primăriei Sibiu, Fundaţiei Raţiu, Ambasadei Franţei, Ambasadei Olandei, Ambasadei Israelului, Fundaţiei Soros România, editurii Cartier.